Descarcă Firefox

Firefox is no longer supported on Windows 8.1 and below.

Please download Firefox ESR (Extended Support Release) to use Firefox.

Firefox is no longer supported on macOS 10.14 and below.

Please download Firefox ESR (Extended Support Release) to use Firefox.

Notificare privind confidențialitatea Firefox

Comparație între browser Firefox și Microsoft Edge

Descarcă Firefox

Firefox is no longer supported on Windows 8.1 and below.

Please download Firefox ESR (Extended Support Release) to use Firefox.

Firefox is no longer supported on macOS 10.14 and below.

Please download Firefox ESR (Extended Support Release) to use Firefox.

Notificare privind confidențialitatea Firefox

Cu Windows 10, Microsoft a introdus browserul propriu Edge, drept concurent la Firefox și Chrome, făcându-l browserul implicit preinstalat pe milioane de calculatoare vândute. Chiar și așa, utilizatorii nu l-au adoptat repede, iar Microsoft a anunțat în cele din urmă planuri de a relansa Edge ca browser bazat pe Chromium (Chromium fiind, desigur, proiectul Google de browser cu sursă deschisă).

Aici vom compara browserul nostru browser Firefox cu Microsoft Edge bazat pe Chromium în ceea ce privește confidențialitatea, utilitatea și portabilitatea, pentru a te ajuta să înțelegi mai bine ce browser se potrivește mai bine nevoilor și preferințelor tale.

Securitate și confidențialitate

Securitate și confidențialitate Firefox Edge
Mod de navigare privată Da Da
Blochează cookie-urile de urmărire de la terți Da Da
Blochează scripturile de criptominerit Da Da
Blochează elementele de urmărire ale rețelelor sociale Da Da

Edge este integrat în platforma Windows 10 și rulează într-un mediu de tip sandbox, ceea ce înseamnă că izolează programele și împiedică programele malițioase să te spioneze pe calculator. Are un SmartScreen încorporat care scanează reputația site-urilor pe care intri și le blochează pe cele suspecte. Pentru a îmbunătăți confidențialitatea, Edge îți permite să utilizezi pentru autentificare online biometria sau un cod PIN cu Windows Hello în loc de parole.

La Firefox, politica de confidențialitate este transparentă și într-un limbaj simplu. De fapt, am depus multe eforturi pentru a ne asigura că este simplă și ușor de citit. Ne mândrim că protejăm securitatea și confidențialitatea utilizatorilor noștri. Cu protecția îmbunătățită împotriva urmăririi, acum activată implicit, blocăm automat peste 2000 de elemente de urmărire. Elementele de urmărire sunt acele bucăți de cod care încearcă să partajeze ce faci pe mai multe site-uri de pe internet ca să construiască o imagine compozită și detaliată despre tine, compromițându-ți astfel confidențialitatea doar ca să dea reclame țintite mai bine.

Protecțiile de confidențialitate îți arată elementele de urmărire și cookie-urile pe care paginile au încercat să le lase pe calculator și câte a blocat Firefox.

În Firefox, modul navigare privată șterge automat informațiile de navigare precum parolele, cookie-urile și istoricul, fără a lăsa urme după ce închizi sesiunea. Pe de altă parte, Edge înregistrează de fapt istoricul de navigare în modul privat (denumit „InPrivate”) și este relativ ușor să ți se reconstruiască istoricul complet de navigare, indiferent dacă ai navigat în modul normal sau în InPrivate.

Ambele browsere sunt relativ la egalitate în ceea ce privește criptarea datelor. Dar, dacă transparența și confidențialitatea online sunt importante pentru tine, Firefox este clar alegerea mai bună aici.

Descarcă browser Firefox

Utilitate

Utilitate Firefox Edge
Blocarea redării automate Da Da
Navigare prin file Da Da
Manager de marcaje Da Da
Completează automat formularele Da Da
Opțiuni pentru motorul de căutare Da Da
Sinteză vocală Da Da
Mod de lectură Da Da
Verificare ortografică Da Da
Extensii/suplimente web Da Da
Unealtă pentru capturi de ecran în browser Da Da

Firefox este un browser rapid și cu sursă deschisă, ceea ce înseamnă că utilizatorii își pot personaliza experiența de navigare în toate modurile posibile. În plus, Firefox permite utilizatorilor normali mai multe moduri de personalizare a interfeței de utilizator, aplicând diferite teme și configurații ale barei de unelte. Întrucât browserul nostru a fost întotdeauna cu sursă deschisă, avem o mulțime de dezvoltatori devotați care au creat o bibliotecă extinsă de suplimente și extensii.

Deoarece Edge s-a mutat pe platforma intensivă de procesare Chromium, te poți aștepta să meargă ceva mai lent, mai ales dacă ai mai multe programe care rulate simultan. Dar, cu platforma Chromium, vine o bibliotecă masivă de extensii și un nivel decent de personalizare a interfeței pentru utilizator, pe care Edge nu le avea înainte de a se muta la Chromium.

Edge are câteva caracteristici frumoase în interfața pentru utilizator, cum ar fi previzualizarea filelor, care poate ușura găsirea filelor dacă ai multe file deschise. O altă caracteristică utilă pentru file permite punerea deoparte a tuturor filelor active neutilizate pe care nu vrei să le închizi.

Firefox dispune de o interfață cu derulare prin file, care păstrează vizibile informațiile din file și le derulează pe orizontală, în loc să le micșoreze jos la mărime de pictograme favorite. De asemenea, ori de câte ori deschizi o nouă filă, funcționalitatea Pocket îți sugerează articole și conținuturi relevante. În plus, cu Pocket poți salva articole, videoclipuri și alte conținuturi cu un singur clic, pentru a le citi ulterior.

Atât Firefox, cât și Edge oferă moduri excelente de lectură. Cu Firefox, trebuie doar să atingi pictograma mică din bara de căutare, iar browserul elimină toate elementele inutile și îți prezintă un articol cu aspect curat. În Edge, trebuie doar să atingi pictograma mică de carte pentru a obține o interfață de utilizator curată ușor de citit.

Firefox include și o mulțime de funcționalități la îndemână, încorporate implicit, cum ar fi protecția îmbunătățită împotriva urmăririi , un instrument încorporat pentru capturi de ecran, transmiterea de fișiere mari și multe altele.

De la bun început, Firefox are mai multe funcționalități și integrări încorporate în browser și disponibile de la descărcare. Și, deși ambele browsere au un număr imens de suplimente și extensii disponibile, compatibilitatea Edge cu platforma Google Chromium îi oferă avantajul în ceea ce privește numărul.

Descarcă browser Firefox

Portabilitate

Portabilitate Firefox Edge
Disponibilitate pentru sistemul de operare Da Da
Disponibilitate pentru sistemul de operare de dispozitive mobile Da Da
Se sincronizează cu dispozitive mobile Da Da
Gestionare parole Da Da
Parolă principală Da Da

Cu Internet Explorer, Microsoft a învățat din lipsa lui de disponibilitate pe alte platforme și a făcut Edge disponibil pe macOS și Android. Software-ul este acum disponibil pe iOS, Android, Windows și macOS.

Firefox este disponibil pe iOS, Android, Windows, macOS și Linux de ani buni. Și, așa cum e de așteptat de la orice browser modern, Firefox permite conectarea cu un cont gratuit și sincronizarea de date precum parole, istoric de navigare, marcaje și file deschise între calculator, tabletă și telefon. În plus, permite și sincronizarea între platforme.

Edge permite și conectarea contului Microsoft asociat și sincronizarea favoritelor, istoricului, parolelor și a multor alte elemente între calculator și dispozitive iOS sau Android, deși unele tablete Android nu au încă suport.

Descarcă browser Firefox

Evaluare generală

Deși trage multă putere de calcul, Edge rulat pe Chromium a răspuns multor nevoi de funcționalitate și funcționalități. Însă mai sunt încă multe de luat în calcul referitor la protecția confidențialității în browser. Apreciem că Firefox este în continuare alegerea mai bună pentru uz zilnic, nu numai pentru funcționalitate, ci, și mai important, pentru transparența modului de colectarea datelor utilizatorilor, a ce anume colectăm și ce facem cu ele. Deoarece firma noastră mamă este Mozilla, o organizație nonprofit dedicată confidențialității și libertății internetului, avem pur și simplu alt set de priorități când vine vorba de datele utilizatorilor.

Concluzia este că, deși sugerăm folosirea Firefox, în final, cel mai bun browser pentru tine va fi cel care se potrivește nevoilor tale individuale, prin suportul pentru extensii, personalizarea uneltelor de navigare, viteză, confidențialitate și securitate.

Comparațiile de aici sunt pentru următoarele versiuni de browsere:
Firefox (81) | Edge (85)
Această pagină este actualizată semi-semestrial și poate să nu fie mereu la curent cu cele mai recente versiuni.