Fii inteligent pe web

Seria SmartOn este ca un manual al posesorului de internet: locul în care să afli cele mai utile informații și ponturi de la oameni Mozilla însărcinați cu politicile și de la programatori.

Întreabă-te

  1. Verifici dacă ai o conexiune sigură atunci când navighezi pe web? Știi cum să recunoști una?

  2. Faci la fel de multe pentru a-ți securiza informațiile online ca în cazul proprietăților personale?

  3. Câte parole folosești și cât de lungi sunt?

Cibersecuritatea explicată

Oricât ar părea de intimidant, cibersecuritatea este de fapt foarte simplă: înseamnă să te protejezi pe tine și informațiile tale online. Nu poți preveni toate amenințările – online sau offline. Dar poți sigur minimiza riscul cu ceva vigilență și bun simț.

Acest video de la PBS Nova Labs oferă un bun fundament în cibersecuritate.

Cele trei semne

Protecția personală începe cu cunoașterea lucrurilor pe care le cauți. Iată trei din cele mai frecvente amenințări de cibersecuritate:

Manipularea

Hackeri malefici folosesc tot felul de trucuri pentru a accesa și exploata informațiile tale personale. Precum phishingul (de ex. un e-mail fals care îți solicită informații personale), spamul, conturile sparte și clasica escrocherie a e-mailului de la „prințului nigerian” (denumită și „escrocheria 419”). Scepticismul sănătos este cel mai bun prieten al tău pe acest front.

Testează cunoștințele tale în materie de phishing

Malware

Viruși, viermi, cai troieni… Aceste programe malefice sunt proiectate să-ți infecteze sistemul și să cauzeze pagube, să fure informații personale, să te spioneze sau să livreze publicitate nesolicitată. Evitarea malware-ului înseamnă să știi unde să nu faci clic.

Rețeaua și atacurile informatice

Site-urile și rețelele sunt vulnerabile atacurilor de la cele mai simple la cele mai sofisticate. Această amenințare este cel mai greu de prevenit. Dar poți pune mai multe bariere între tine și atacatori.

Construiește o plasă de siguranță

Îmbunătățește-ți securitatea online cu aceste măsuri de securitate recomandate de profesioniștii Mozillei în materie de securitate.

Fii vigilent

Primul și cel mai important lucru este să acorzi o atenție deosebită unde și când dai clic.

Încrede-te în instincte

Dacă un link sau o descărcare nu par a fi în regulă, probabil nu sunt. Ai grijă să instalezi programe doar de la surse de încredere și verificate, nu da clic pe ceva ce pare suspect – chiar și atunci când știi care e sursa.

Ai grijă de tine în public

Când navighezi pe web de pe o rețea Wi-Fi publică, oricine alege să te spioneze virtual poate vedea o parte sau toată activitatea ta. Așa că evită utilizarea informațiilor personale atunci când navighezi pe o rețea publică. Și înainte de a împărtăși orice fel de informații oriunde online, gândește-te la cum ar putea să te vulnerabilizeze.

Încuie ușa

Parolele puternice sunt cea mai bună protecție împotriva marii majorități a amenințărilor de pe web.

Alege PIN-uri și parole puternice

Aici sunt câteva ponturi de la Mozilla pentru crearea unei parole puternice pentru fiecare dispozitiv și cont. Fă-ți obiceiul de a schimba parolele o dată pe an.

Nu folosi aceeași parolă peste tot

Ai folosi aceeași cheie pentru ușa de la casă, de la mașină și de la seif? Probabil nu. În loc de asta, păstrează evidența cu un manager de parole.

Realizează autentificarea în doi pași

Pentru cea mai bună protecție, profită de autentificarea în doi pași atunci când este oferită. Află mai multe.

În caz de urgență

Iată ce poți face dacă crezi că contul tău a fost compromis.

Repară-l înainte de a se strica

Actualizările software sunt ca schimbul de ulei ­– pot fi o bătaie de cap pe moment, dar o soluție care poate salva vieți în viitor. Actualizează aplicațiile și dispozitivele în mod regulat pentru a profita de ultimele îmbunătățiri de securitate de la dezvoltatori.

Instalează un sistem de securitate

Acum că ai parcurs elementele de bază, instalează o alarmă. Aceste programe previn și te protejează împotriva surprizelor cibernetice.

Soft antivirus

Nu te va proteja contra orice, dar este un bun început. Iată două opțiuni gratuite:

Suplimente Firefox

Aceste suplimente te vor ajuta să afli pe ce faci clic înainte să faci clic:

  • Long URL please — înlocuiește cele mai multe URL-uri prescurtate cu cele originale pentru a afla destinația reală
  • URL Tooltip — afișează destinația unui link atunci când plasezi cursorul pe acesta

Etalează-ți cunoștințele de cibersecuritate

Cu cât vorbești mai mult, împărtășești ponturi și rămâi informat în materie de cibersecuritate, cu atât suntem noi toți mai în siguranță. Poartă conversații cu comunitatea ta pe rețele sociale, acasă — poate și pe rețelele WiFi publice de la aeroport.

  1. Câte parole online deții? Trimite un tweet

  2. Ce fel de ponturi și trucuri de securitate folosești online? Trimite un tweet

  3. Pe o scară de la 1 la 10, cât de în siguranță te simți online? Ai mereu certitudinea că activitățile tale se desfășoară în siguranță? Trimite un tweet