Mozilla

Activism Mozilla

Mobilizarea cetățenilor pentru protejarea internetului deschis

Sistemul de activism Mozilla lucrează cu aliați pentru a cultiva o forță globală de zeci de milioane de oameni care conștientizează problemele de însemnătate vitală pentru viitorul internetului deschis și sunt gata de acțiune pentru susținerea drepturilor cetățenilor web.

Suntem dedicați construirii unei lumi în care:

  • Oamenii fac alegeri mai conștiente pentru a construi și proteja internetul deschis
  • Companiile și guvernele creează produse, politici și legi care să susțină internetul deschis datorită presiunii publice exercitate în acest sens

Cum lucrăm: la scară și în profunzime

Activismului Mozilla încorporează atât acțiuni la scară în profunzime, cât și acțiuni profunde la scară pentru abordarea corespunzătoare a diversității aspectelor la care lucrăm.

Această abordare permite Mozilla să își construiască simultan capacitatea de a mobiliza rapid milioane de oameni și pe cea de a crește puterea de organizare a comunităților locale, ceea ce va face posibilă victoria pe aspectele urmărite.

Ne străduim să fim proactivi (stabilim subiectele și dăm tonul discuțiilor, promovăm soluții), dar și reactivi la evenimente actuale sau politici nedorite, când este necesar.

Inițiativele noastre

Programul de activism Mozilla este alcătuit din cinci inițiative-cheie:

  • Campanii. Campaniile noastre amplifică vocea colectivă a comunității Mozilla pentru a aborda problemele pe care le considerăm prioritare în era noastră ca să construim internetul deschis pe care îl vrem. De exemplu: campania Criptează
  • Online. Evident, pulsul mișcării de protejare a internetului deschis este pe web. Cultivăm o comunitate online puternică, dispusă să acționeze și antrenăm o mobilizare digitală în masă în sprijinul campaniilor noastre.
  • Media. Prezentăm narative creative, convingătoare, care redau și aduc în atenția majorității cele mai mari provocări și oportunități ale internetului liber.
  • Pe teren. Conectăm, susținem și amplificăm munca tehnicienilor, a specialiștilor în politici și proceduri, a artiștilor și activiștilor dedicați să ajute la conceperea și executarea campaniilor Mozilla.
  • Infrastructură și rețele. Fundația care susține și ghidează munca noastră de activism, prin aducerea laolaltă a unor oameni fantastici, organizații și tehnologii care să ne alimenteze campaniile și mișcarea per ansamblu. De exemplu: campania Open Web Fellows

Citește Strategia Fundației Mozilla pe 2016-2018